Au trecut vremurile în care oamenii erau nevoiți să își petreacă o parte din viață cu dinții lipsă. Din fericire, acum există o serie de opțiuni disponibile pentru înlocuirea acestora, protezele și implanturile dentare fiind cele mai comune alternative. Alegerea soluției potrivite depinde de mai mulți factori, cum ar fi prețul, preferința, dar și sănătatea maxilarului și a dinților rămași. Când vorbim de proteza și implant dentar putem spune că fiecare au propriile avantaje și dezavantaje, așa că este important să discuți în detaliu opțiunile tale cu medicul dentist. De asemenea, merită să explorezi și alte alternative pentru protezele dentare și implanturi, cum ar fi punțile dentare. Este important ca fiecare dintre acestea să fie realizate de un tehnician dentar profesionist, pentru a fi cât mai naturale și durabile cu putință. Dacă nu ești sigur care dintre cele două lucrări dentare ar fi mai potrivită pentru tine, specialiștii Alcadent au evidențiat câteva aspecte cheie care te vor ajuta să iei o decizie.
Diferențele dintre proteze si implanturi dentare
Protezele dentare și implanturile dentare au aceleași scopuri: te ajuta să mesteci alimente, îți susțin mușchii faciali, îmbunătățesc vorbirea și te ajută să te simți mai încrezător; cu toate acestea, există câteva diferențe între cele două.
Protezele dentare sunt dinți protetici amovibili care pot fi montați în gură. Poți obține diferite tipuri de proteze, cum ar fi cele care înlocuiesc dinții de pe întreg maxilarul superior sau inferior sau care înlocuiesc doar câțiva dinți lipsă.
Implanturile dentare sunt ca o rădăcină protetică metalică care este implantată în osul maxilarului. Partea superioară este prevăzută cu o coroană, care arată ca un dinte. Te poți gândi la implanturi ca la înlocuirea dinților permanenți, deoarece nu sunt detașabili. De asemenea, poți găsi multe tipuri diferite de implanturi dentare disponibile.
Procedura
- Proteză dentară
Protezele dentare sunt realizate prin luarea unei amprente a gingiilor superioare, inferioare, sau a ambelor dacă protezele sunt necesare pentru a înlocui toți dinții. Înainte de a face protezele, medicul dentist îți va studia mușcătura și alinierea maxilarelor superioare și inferioare pentru a se asigura că lungimea acestora va permite o mestecare și vorbire optime. Un set preliminar de proteze este apoi realizat într-un laborator dentar. Protezele dentare vor fi plasate în gură și toate ajustările necesare pentru alinierea sau lungirea dinților vor fi realizare înainte de producerea unui set final de proteze.
Pentru a obține protezele dentare este nevoie să trecem prin cateva etape. După amprenta inițială, laboratorul dentar realizează o lingură individuală cu care se reia amprenta, aceasta ajută la o precizie ridicată și un șablon de ocluzie, cu ajutorul căruia se poate stabili înălțimea ocluzală. Cu ajutorul acestuia se articulează modelele de lucru și se realizează o machetă care va merge la probă. După această probă medicul comunică laboratorului dentar dacă a fost totul în regulă sau dacă sunt erori care trebuie să fie corectate. În cazul în care erorile sunt minime, sunt realizate modificările și se finalizează protezele. Dacă sunt erori majore, acestea vor mai fi trimise încă o dată la probă.
- Implant dentar
Implanturile necesită suficient os în care să fie plasate, sub forma unor șuruburi care sunt acoperite cu coroane. Un implant dentar este realizat prin extragerea unei rădăcini deteriorate. Odată ce rădăcina a dispărut sau dacă rădăcina a fost îndepărtată anterior, se face o gaură în osul maxilarului. O rădăcină protetică metalică, numită implant, este implantată (adânc) în os, lungimea implaturilor este diferită de la 3mm pana la 5mm. Partea superioară a stâlpului vă fi prevăzută cu o coroană, dar nu până când osul nu a început să crească în jurul implantului, pentru a-l fixa. Acest proces se numește osteointegrare, și se așteaptă până la 6 luni pentru a începe cu partea protetică.
În funcție de situația clinică a pacientului medicul hotărăște când implantul este gata să primească un bont, piesa pe care se va monta coroana. (Uneori, bontul este plasat atunci când este implantat stâlpul). Pasul final este să fie atașată bontului o coroană – un dinte artificial realizat într-un laborator de tehnică dentară pentru a se potrivi perfect cu dinții din jur.
Întreținere
Îngrijirea implanturilor dentare este similară cu igiena dentară standard pentru dinții naturali. Asta înseamnă că este necesar să periezi cel puțin de două ori pe zi, să folosești ața dentară și să faci controale regulate.
Pentru că protezele să rămână viabile pe termen lung, totuși, este necesară o întreținere zilnică mai atentă. De exemplu, nu ar trebui să le porți peste noapte, fiind necesar ca acestea să se înmoaie în apă sau într-o soluție specială de curățare în acest timp. Pentru a curăța protezele dentare, acestea trebuie să fie scoase și periate după fiecare masă. De asemenea, poate fi necesar să îndepărtezi orice bucățică de adeziv care persistă pe gingii.
Deoarece mușcătura se schimbă în timp din cauza abraziunii, protezele dentare vor trebui refăcute la 10 ani și când este necesar, acestea trebuie rebazate. Acest lucru întâmplă deoarece mucoasa se poate retrage. Implanturile dentare, pe de altă parte, sunt dispozitive permanente care pot necesita coroane de înlocuire dacă coroanele originale devin crăpate sau rupte.
Desigur, există și alte aspecte de luat în considerare înainte de a face o alegere între cele două, precum costul sau posibilele complicații, însă sfatul nostru este să te consulți cu medicul stomatolog înainte de a lua o decizie. Este foarte important să înlocuim dinții lipsa cu cei executați în laboratoarele dentare, lipsa unuia sau a mai multor dinți pe termen lung permite dinților restanți să migreze, să se încline, sau antagonistul să extrudă (mișcarea înspre ocluzat), căutându-și antagonistul și depășind linia ocluzală.
Există multiple posibilități de înlocuire a dinților care, din diverse cauze, lipsesc, iar proteza dentară și implantul dentar sunt două dintre cele mai populare. Dacă trebuie să alegi între acestea, te poți baza pe informațiile oferite anterior, însă nu uita să iei în considerare și recomandarea medicului stomatolog. De asemenea, este important ca stomatologul tău să colaboreze cu un laborator dentar profesionist, care poate garanta calitatea produselor. Dacă ești în căutarea unui medic stomatolog profesionist, care colaborează cu un laborator dentar cu experiență, ne poți contacta chiar acum.