Coroanele dentare: Ce sunt, tipuri și de ce să le alegi

Coroanele dentare: Ce sunt, tipuri și de ce să le alegi

În timp, dinții tăi se pot deteriora, pierzându-și forma sau dimensiunea. Acest lucru se poate întâmpla din mai multe motive, cum ar fi carii dentare, leziuni sau doar uzarea în timp. Coroanele dentare sunt tratament foarte eficiente folosite pentru a restaura un dinte care a fost deteriorat într-un fel și are câteva avantaje distincte în comparație cu alternativele. Cu toate aceste, deși sunt lucrări dentare destul de populare, ele nu ar trebui să fie alese decât în urma recomandării medicului specialist, care a înfăptuit investigații de specialitate în prealabil. Totuși, pentru că întotdeauna este bine să fii pe deplin informat, mai ales dacă îți va fi recomandată o coroană dentară, specialiștii Alcadent au centralizat o serie de informații utile referitoare la acestea. 

Ce este o coroană dentară

Coroanele dentare sunt „carcase” în formă de dinte care pot fi plasate peste dinte. Coroana restabilește forma, mărimea, rezistența și aspectul dintelui. Coroanele dentare au fost mult timp o soluție pentru a reda aspectul și funcționarea unui dinte deteriorat. Aceste “capace” în formă de dinte te pot ajuta să îți refaci dinții și să ai un zâmbet frumos. 

Deoarece coroanele dentare sunt plasate peste un dinte existent, structura dintelui natural trebuie redusă și modelată pentru ca mușcătura să fie păstrată chiar și odată ce coroana a fost plasată. După ce dintele a fost pregătit corespunzător, se vă face o amprentă dentară sau o scanare orală. Aceste informații sunt apoi trimise la un laborator dentar pentru a realiza lucrarea dentară. Odată ce coroana dentară permanentă este realizată, va fi verificată potrivirea, iar aceasta va fi cimentată.

Tipuri de coroane dentare

Când ai nevoie de o coroană dentară, începi imediat să te gândești la tipurile disponibile și la costuri. Acest lucru se datorează faptului că există multe tipuri diferite de coroane, care variază în funcție de materiale, cost, proceduri și nevoile pacientului. Astfel avem:

  • Coroane dentare provizorii

O coroană temporară este un capac în formă de dinte pe care un stomatolog îl fixează pe un dinte înainte de a pune o coroană permanentă. Coroana acționează ca o barieră împotriva bacteriilor și asigură dintele pe care îl va acoperi coroana permanentă. Coroanele temporare sunt similare cu dinții naturali ca formă și dimensiune. Acestea acoperă orice porțiune vizibilă rămasă a dinților afectați, și sunt confecționate din PMMA (sau acrilat) și metal compozit.

  • Coroane dentare din metal-ceramică

Aceste produse au câștigat de multă vreme popularitate datorită prețului lor accesibil și durabilității ridicate. O coroană metal-ceramică are două straturi: unul – metal, acționează ca un cadru (un capac care se pune pe dinte), al doilea – ceramică, aplicat peste metal și este responsabil de estetică. Datorită bazei metalice, coroana aderă destul de ferm la dinți și are o rezistență ridicată la uzură, iar ceramica se poate stratifica pentru a se obține individualizarea dorită, astfel încât este aproape imposibil să o distingem.

  • Coroane dentare din zirconiu

Zirconiul este un material relativ nou care combină rezistența metalului cu estetica coroanelor de porțelan. Coroanele din zirconiu translucid și stratificat au devenit o alegere mai populară în ultima vreme. Coroanele din zirconiu pot fi cu aplicare ceramică, zirconiu înlocuind capa metalică peste care se aplică ceramica pentru a individualiza în funcție de culoarea care se dorește. Tehnologia a avansat și actualmente se pot freza coroane din zirconiu full, acesta fiind un multilayer. Acesta este stratificat cât se poate de bine pentru a imita dintele natural.

  • Coroanele dentare E-max

Cel mai nou tip de coroană în stomatologie este cunoscut sub numele de E-Max. Este un tip de coroană din ceramică integrală din disilicat de litiu, fiind, de asemenea, ușoară și subțire.

  • Coroane dentare din metal 

Coroanele metalice rareori se ciobesc sau se sparg, durează cel mai mult în termeni de uzură și necesită doar îndepărtarea unei cantități mici din dinte. De asemenea, pot rezista la forțele de mușcătură și de mestecat. Culoarea metalizată este principalul dezavantaj al acestui tip de coroană. Coroanele metalice sunt o alegere bună pentru molarii nevăzuți. 

Cu toate acestea, acest tip de coroane nu mai este folosit foarte des în zilele noastre, cazurile fiind rare, din lipsă de spațiu se optează pentru zirconiu full. 

Desigur, există și fuziuni ale acestor materiale precum coroanele din porțelan și metal. Cu toate acestea, indiferent de materialul utilizat, pentru că rezultatul final să fie cel dorit, contează foarte mult atenția la detalii pe care o are un tehnician dentar cu experiență.

De ce să le alegi 

O coroană dentară este o lucrarea dentară de lungă durată. Asta înseamnă că, în funcție de calitatea acesteia, dar și de obiceiurile tale, se va putea menține ani de zile. În medie, coroanele dentare durează între cinci și 15 ani. Printre avantajele coroanelor dentare se numără faptul că acestea pot susține un dinte care a fost afectat de carii, pot proteja un dinte care a fost afectat sau distrus, dar pot și îmbunătăți aspectul unui dinte, schimbându-i forma sau culoarea. Desigur, pentru a putea beneficia de toate aceste avantaje, este nevoie că lucrarea dentară să fie realizată într-un laborator dentar în care focusul este pus pe detalii și calitate.  Atunci când iei în considerare opțiunea coroanelor dentare, cel mai bine este să fii bine informat despre ce sunt acestea și despre diferitele tipuri de coroane dentare care sunt disponibile, pentru a putea lua o decizie, în urma recomandării venite din partea medicului stomatolog.  De asemenea, nu uita că pentru obținerea unui rezultat calitativ, este necesar ca medicul stomatolog să colaboreze cu un laborator de tehnică dentară dedicat precum Alcadent.