Procedura Try-in în tehnica dentară

Procedura Try-in în tehnica dentară

Procedura Try-in este de mare ajutor în industria dentară, permițând atât medicilor, cât și tehnicienilor dentari să confirme potrivirea, dar și funcționalitatea unei lucrări dentare înainte de finalizarea sa. Această tehnică revoluționară schimbă modul în care stomatologii își abordează munca, oferind pacienților un sentiment de control și siguranță atât de necesar. În cele ce urmează, specialiștii Alcadent vor explora tot ce trebuie să știi despre procedura Try-in, de la ce este și cum funcționează, până la beneficiile pe care le oferă atât pacienților, cât și medicilor dentiști. 

Despre Try-in

Try-in-urile sunt construite prin întipărirea arcadelor dentare pe baze de șelac sau rășină acrilică temporară. Această etapă este utilizată pentru a verifica acuratețea și pentru a evalua aspectul lucrărilor dentare astfel încât să poată fi efectuate orice modificări corespunzătoare, înainte de realizarea lucrării finale. Această etapă clinică poate fi privită drept „repetiția generală”, care permite unui tehnician dentar să modifice o lucrare dentară pentru ca rezultatul final să fie unul impecabil. 

Realizarea unei proceduri Try-in este un pas important în procesul de fabricare. Acest lucru permite medicului să confirme potrivirea și funcționarea și pacientului să previzualizeze noul zâmbet înainte ca lucrarea să fie finalizată. Folosind informațiile furnizate în etapa de mușcătură, tehnicianul dentar va seta dimensiunea, forma și nuanța dorită a dinților în softul de design. După modelarea optimă se printeaza 3D și se obține try-inul din rășină. Pentru protezele dentare totale sau scheletate se realizează machete pe plăci de bază, cu dinții din acrilat prefabricați, fixați cu ceară pe acestea. 

Importanța procedurii Try-in 

  • Rezultate cât mai bune 

Procedura Try-in permite atât medicilor stomatologi, cât și tehnicienilor dentari să observe funcționalitatea viitoarei lucrări dentare, potrivirea acesteia, dar și fidelitatea raportată la cerințe. Astfel, lucrărilor pot fi modificate și adaptate înainte de finalizarea acestora într-un laborator dentar. Atunci când sunt observate punctele care pot fi îmbunătățite sau corectate la o lucrare dentară, rezultatul final va putea fi cel mai bun posibil. 

  • Salvează resurse 

Realizarea unei proceduri Try-in poate salva atât resurse financiare, cât și timp, dat fiind faptul că permite modificarea și nu refacerea unei lucrări. În mod contrar, fără a încerca un model Try-in și observa care sunt neajunsurile lucrării, ar fi ineficient ca tehnicianul să creeze o lucrare dentară care nu se potrivește perfect cu nevoile pacientului și apoi să o refacă sau să retușeze iar și iar, din cauza unor detalii. 

  • Crește satisfacția pacientului

Try-in-ul poate crește și gradul de satisfacție al pacientului deoarece acesta poate vedea cum arăta lucrarea dentară înainte ca aceasta să fie finalizată. De asemenea, o va putea adapta în funcție de nevoi, simțindu-se inclus în procesul decizional și nu doar primind lucrarea finală, care poate că nu se va potrivi perfect.

Dacă lucrarea protetică se adaptează perfect la nivelul ocluzal, forma, mărimea și culoarea fiind apreciate atât de medic cât și de pacient, aceasta poate fi trimisă înapoi la laboratorul dentar pentru etapa de realizare a lucrării definitive din materialul ales inițial de către pacient și medic.

Timpii de execuție 

Un aspect esențial la care trebuie să fim atenți în laboratorul dentar este timpul de execuție al unui Try-in. Acesta poate varia în funcție de mai mulți factori, cum ar fi complexitatea cazului, starea dentiției pacientului sau tehnologia folosită în laborator. Însă, indiferent de acești factori, timpul de execuție trebuie să fie unul cât mai scurt, dar fără a afecta calitatea lucrării.

 În general, un Try-in poate fi realizat în câteva ore, iar în cazurile mai complexe poate dura până la câteva zile. Însă, este important ca fiecare pas să fie executat cu atenție și precizie pentru a evita orice neînțelegeri sau probleme ulterioare. La final, scopul nostru este să oferim pacienților noștri cele mai bune soluții și servicii, iar timpul de execuție este un factor important în obținerea acestui obiectiv.
La Alcadent punem preț pe efectuarea unor cât mai calitative, dar și funcționale, de aceea recomandăm efectuarea procedurii Try-in pentru obținerea celor mai bune rezultate. Dacă ai nevoie de mai multe informații sau dorești să colaborezi cu un laborator dentar în București, ne poți contacta oricând.